6.1 diaspora text

Instalarea tinerilor fermieri – DIASPORA – SUBMĂSURA 6.1

6.1 diaspora text

“PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ 2014 – 2020”,

SUBMĂSURA 6.1, SPRIJIN PENTRU INSTALAREA TINERILOR FERMIERI

– DIASPORA –

În cadrul acestei sesiuni de depunere de proiecte vor beneficia de sprijin tinerii cetățeni români din afara granițelor țării care se instalează ca șefi/manageri ai exploatației și care îndeplinesc cel puțin una dintre condițiile următoare:

au absolvit în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară: postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre UE sau țări terțe UE;

au avut un loc de muncă în țări membre UE sau tări terțe UE în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară, cel puțin 3 luni neîntrerupte, în ultimele 24 luni dinaintea depunerii cererii de finanțare.

Atenție! Pentru dovada locului de muncă în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară solicitanții vor prezenta un document oficial a cărui origine va fi autentificată prin apostilă emisă conform Convenției de la Haga. În cazul în care, solicitantul nu poate depune documentul autentificat prin apostilă acesta poate să depună un certificat de înregistrare care dovedește prezenta solicitantului cel puţin 3 luni neîntrerupte în ultimele 24 luni, anterioare depunerii cererii de finanţare, este emis de autorităţile locale (ex. poliția sau primăria), care cuprinde numele şi adresa persoanei înregistrate, precum şi data înregistrării, în baza art. 8 a Directivei 2004/38/CE.

Pentru a putea beneficia de fonduri nerambursabile, tanarul fermier trebuie sa se afle in proces de instalare intr-o exploatatie agricola care are dimensiunea de minimum 12.000 euro S.O. (dimensiune minima atinsa la momentul depunerii Cererii de Finantare), cu maximum 24 de luni inaintea depunerii Cererii de Finantare.

Solicitantii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii de eligibilitate la depunerea cererii de finantare:
– Sa aiba varsta maxima de 40 ani, inclusiv, astfel incat sa se incadreze in categoria de “tanar fermier”;
– Sa detina o exploatatie agricola care este inregistrata ca microintreprindere – intreprindere mica si al carei sef este;
– Exploatatia agricola detinuta sa aiba o dimensiune economica intre 12.000 – 50.000 S.O;
– Sa aiba statutul de persoana fizica autorizata (P.F.A., I.I. sau I.F.), de asociat unic sau de actionar majoritar al unei S.R.L.
 

SUME (APLICABILE) SI RATA SPRIJINULUI:

Cota de finantare este de 100%. Sprijinul nerambursabil se acorda pentru o perioada de maxim trei ani (prin exceptie, cinci ani pentru sectorul pomicol) si este de:

  • 50.000 de euro pentru exploatatiile intre 30.000 euro S.O. si 50.000 euro S.O;
  • 40.000 de euro pentru exploatatiile intre 12.000 euro S.O. si 29.999 euro S.O.

Dimensiunea exploatatiei se va calcula utilizand acesti COEFICIENTI.

Sprijinul se va acorda in doua transe iar valoarea va fi achitata sub forma de suma forfetara, in felul urmator:

– 75% din totalul sumei va fi acordat la semnarea Contractului de Finantare (avans);

– 25 % din sprijin va fi acordat pe parcursul desfasurarii programului propriu-zis, daca se constata ca toate conditiile impuse la semnarea contractului au fost indeplinite (dupa realizarea tuturor cheltuielilor cuprinse in proiect).

TERMENUL LIMITĂ DE DEPUNERE A PROIECTELOR: 04 MAI 2021, ora 16:00:00.

TERMENUL LIMITĂ DE DEPUNERE A PROIECTELOR: 04 IULIE 2021, ora 16:00:00.

A.D.E.L. are experienta bogata in elaborarea si implementarea proiectelor cu finantare nerambursabila si va ofera servicii de consultanta de specialitate constand in elaborarea documentatiei necesare precum si in managementul investitiei in vederea accesarii finantarii nerambursabile.

In situatia in care sunteti interesati va rugam sa ne contactati la nr. de telefon&fax: 0770820790 sau mail: adel@adelbacau.ro.

Totodata puteti completa acest FORMULAR si va contactam noi: FORMULAR.

Notati despre alte programe de finantare puteti gasi aici: Programe de finantare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *